Traim de parca suntem nemuritori !

Stiti,e un proverb care l-am auzit aseară la TV "Munceste ca si cum ai trai o vesnicie,si roagăte ca si cum ai muri maine" .Nu..n-are treabă.
Să muncesti pentru ce?
Să muncesti pentru a te realiza,corect..banii nu pică din cer !
Să te rogi ca si cum maine ar fi ultima zi....să te rogi pentru ce? Mantuirea sufletului ? dati`o dracu...! Oamenii daca se roagă se roaga pentru ...ca să moară si capra vecinului .
Sunt mai multe categori de oamenii care se roagă,si sunt ipocriti ! Pentru că nu se duc la biserica sa-l asculte pe preot,si cine spune că se duce pentru slujba minte ! Nu spun că nu există oamenii dedicati trup si suflet slujbei,dar am avut si eu periaoada mea ,cand distractia mea principală duminica era sa merg la biserica. Ce pierdere de timp..
Si acolo,oamenii se rugau pentru orice altceva inafară de mantuirea sufletului...
Si sa incepem cu..
-oamenii care se roagă pentru sănătate pentru ca speră si cred in minuni ! Ce cred eu ? Banii aduc sănătatea !
-oamenii care se roagă sa-i ajute Dumnezeu să aibă banii,si lucruri de genu astă,se roagă pentru că le e lene să muncească.
Si chestii de genu asta...
Unde am vrut eu să ajung? Oamenii au inceput să nu mai aibă frica de nimic. Nici respect fată de părinti,nici frică de politie,nici de Dumnezeu,de nimeni si de nimic.
Si am inceput să ne trăim viata,ca si cum am fi nemuritori. Ne certăm pentru lucruri mărunte,ne omoram intre noi pentru măruntisuri,ne batem joc de noi insine,pornim războaie din ambitii stupide... oamenii care n-au se calcă in picioare pentru putin ,si ei numesc asta supravietuire. Cei ce au prea mult,fură in continuare de parcă ar fi nemuritori,sau dacă ar murii,ar putea plăti cu banii intrarea in rai. Femeile ce n-au isi vand trupurile iar cele ce au isi "tuneaza" trupul pentru ce? 10 ani de glorie?
Daca am fi nemuritori ,da,ar merita să strangem averi inestimabile,daca am fi nemuritori ,da,ar merita să ne facem trupuri de invidiat .Da toate aceste lucruri n-au nici o valoare avand in vedere că nu trăim nici măcar 100 de ani.

Ştiţi povestea lui Buddha? El a fost crescut de tatăl său astfel încât să nu vadă că în jurul său există moartea. Buddha era un tânăr care credea că viaţa e nemuritoare. Dar într-o zi, inevitabilul s-a produs. A văzut pe drum un car ce transporta un om mort. Toţi ne întristăm atunci când vedem un om mort. De ce? Pentru că în adâncul nostru, ştim că şi noi vom muri într-o bună zi. Şi totuşi, atunci când vedem un om mort, noi întrebăm “De ce-a murit? Ce s-a întâmplat cu el?” Buddha, în schimb n-a pus întrebările acestea stupide. Când a înţeles că viaţa este muritoare, prima întrebare care şi-a pus-o a fost aceasta: “Cum, voi muri şi eu? Atunci, nu voi avea pace, până nu voi găsi o modalitate prin care să scăp de aceasta angoasă: moartea”. Din acel moment, scopul principal în viaţă al lui Buddha a fost acela de a găsi o cale prin care să poată transcede moartea. Câţi din noi am face la fel? Aproape niciunul. Pentru că noi nu ştim ce înseamnă moartea. Şi nici nemurirea.